le bilinguisme - u Corsu minacciatu

Publié le par D.DllGnl

Forum / Foru 

Contact

à votre avis / à u vosciu parè

 

Chjachjeri - bavardages - bandeau en-tête -e

Discussion proposée 04

u bilinguismu

è

l' usu di a lingua corsa 

le bilinguisme - présentation du sujet 04

bilinguisme-presentation-du-sujet---recadre-copie-1.jpg 

    Le bilinguisme, u bilinguismu hè a pràtica, l' usu di dui lingui ("par un individu ou par une collectivité"), dunque, abbisugnà chi i locutori parlini 'ssi dui lingui...! Or donc, en ce qui concerne la Corse et les Corses, on ne peut parler de bilinguisme que si les Corses parlent le français è u Corsu.

   Oghji, tutti i Corsi sò francòfuni ma ùn parlani micca tutti u Corsu. Ils ne sont donc pas tous bilingues, loin de là ! Même si majoritairement ils comprennent le Corse, ils ne s' expriment dans leur langue que dans certaines circonstances.

   Sarà dunque u Corsu minacciatu di sparisci è u bilinguismu divintarè un' utra viota ?


à l'accorta, ramintemu -c

    Si sti percentuali pudiani parè assicuranti in quant' à a sopravvivanza di u Corsu, ci voli à custata chi, di fatti, in carrughju, ùn si parla guasi più nimu u Corsu ossinnò à parte, è chi a lingua corsa parè minacciata in a so pràtica da i Corsi sè stessi.

 

    Postu chi, oghjedi sempri, l' usu di u francese duve essa a regula pà a ridazzioni di i custatazioni  è/o di i prucessi verbali (cf. i  recenti avvenimenti), lascemulli a parodda uni pochi stondi..

    Pour avoir été de fait, pendant des générations, interdite dans l' enceinte des écoles et proscrite de la vie publique et officielle, le Corse, langue vernaculaire, était menacée de disparaître ou de n'être plus que réservée à un usage confidentiel familial ou local, mais,, dans les années 70, Pascal Marchetti pouvait écrire dans "u corsu senza straziu" :: " Ed eccu chi pianu pianu u moribondu s' alza, piglia pichju è si trova risanatu è più forte cà mai. E' à issu mortu vivu avà da ogni locu tutti (ancu quelli chi facianu nece di pienghjelu) li pruponenu appughju midicine è cunfortu..."

    La langue corse est-elle pour autant vraiment guérie ? Certes elle semble mieux se porter. On la parle, un peu, entre Corses. On l' écrit maintenant, un peu, même sur les vieux murs, mais le mal qui la menace n'est-il pas en elle et ne doit-on pas davantage parler de rémission, de sursis plus ou moins durable et craindre une certaine inefficacité des efforts des uns et des autres voire, parfois un effet de rejet ? La menace représentée par la suprématie du français dans une Corse "française", plus ou moins autonome, est-elle pour autant écartée ? Assistons-nous réellement à l'instauration d'un véritable bilinguisme, à parité entre le Corse et le français ? Les mentalités évoluent-elles effectivement dans ce sens ou ne sont-elles pas encore handicapées par le poids de leur histoire et le Corse n'est-il pas aussi menacé par la force d'un contre-courant auquel il peine à résister ? Et puis certains posent, se posent aussi la question " De quelle Corse parlez-vous ? Quel Corse parlez-vous ?"

   N'en viendrons-nous pas un jour à clamer nous aussi : "Le Corse est mort. Evviva u Corsu !", mais quel Corse ?

 

I leghji di a storia

 

   Sicura,, era eri, ma chi u nosciu suldacciu di l'Imperu napuliònicu tranquillizzassi, ùn sarà eddu, in nisuna manera, custrettu à imparà à bilà u Corsu è, ancu puru s' eddu ùn ci sente nudda è ùn capisci un' acca di cio chi ci si dì , ci truvarà a so strada seguitendu i tutti novi stradoni accunciati di pocu dentru quessa isula tandu "in via di sviluppu". Eppò, soga puru, vedarà u so saldu aumintatu di calchi sustanciali premiu pà i periculi ch' eddu arrisica calpighjendu stu rughjoni dighjà dittu "francesi" ma sempri ribeddu. D' altrondi, a so lingua d' origini (è manc'appena materna chi hè moltu più chè prubabili ch' eddu sia natu britonu, savoiardu, avvergnatu o calchi antru..) ùn hè in nisun' modu minacciata parchi, di una parti, u francesi hè riconnisciutu quant'è à essa "la langue de la Révolution française" è Robespierre di dichjarà a "terreur linguistique" di scopu à tirà l' usciu à u "Babel" di i pattui lucali.

Décret du 2 Thermidor (24 juillet 1794)

Décret du 2 thermidor (24juillet 1794) - réductionCliquer sur l'image pour agrandir

ligami

a guerra contr' à i pattui

 Le français au siècle des Lumières

 Les origines de la langue Corse (Ottavi Antoine)

 Les droits actuels des langues dites régionales ou minoritaires

L'irrédentisme italien en Corse

La Constitution française

Statutu "particulari" di a Corsica

La langue Corse et les étudiants de l' Université de Corte (INSEE)

 

Minaccia ...

 

    Dunque, o fidatu servu di u puteri, a minaccia hè ùn hè micca, in alcuna manera contr'à a lingua di a "Libarta" cunquistatori chi tù difendi ma contr' è volt' à tutti i modi di sprimessi traviati, avviliti è perniciosi chi, in i pruvincii (cunquistati, accattati o dati) purtani à strappà l'unità naziunali giacubina di a Francia. A lingua hè "Res publica" è duve essa è firma u francesi cum' è Roma imposi u latinu à tuttu lu mondu mediterràneu è al di là. Pà cunsequenza, fin' à i cicchirichi righjunali sarani pruscritti, sbanditi, pruibiti è à forzi di ùn pude più fassi senta, oramai, queddi duverani zittassi o scannellassi fin' à svuciàssi..

   Da a vuluntà di u guvernu di una Republica accentratta spessu egocentrica è paranuiaca, ghjera eri u buccugnolu troppu strettu missu à u caprettu corsu di manera à smammàlli. Li a feritu à i labri è a cicatrici hè sempri tineredda è, bench'è oghji saria eddu censatu di pudè bilà cum'è si duvè, t' hà sempri u ricordu di a custrizzioni supportata.

 

... è minaccia.

 

    Ma cunveni à dì chi, di i tempi è à li volti oghjedi sempri, ùn ci era micca cà 'ssa minaccia èstera,, minaccia furestera contr'à a lingua corsa fatta da l' antru ma ci era ancu puru un rifiutu vinutu d' indrentu, un disprezzu ossinò una opposizioni sociu-culturali chjara è palesata versu un parlatu, a lingua ditta paisana allora cunsiderata cum'è essa u segnu svalurenti d' appartinenza à una classa suciali inferiori. Di a listessa manera era spazzatu tuttu cio è tutti queddi chi aviani calchi accentu lucchisignu.

   A pocu à pocu, quessa attitùdini di i Corsi se stessi versu a so pròpria lingua materna, à u me parè, fù è à li volti firma oghji a prima minaccia diffusa fatta à u Corsu è, dopu à avè cundottu à una quasi affugatura di a parlatura corsa, purta à un modu di afasia individuali o cullettiva. I Corsi capiscini u Corsu ma ùn l' useni, ùn pratichenillu cà certi cundizzioni è cù certi interlocutori.

   Cusi, cum'è a dicia u Recteur Michel Barat di l'Università Paolina di Corti, si, di una èpuca, à i Corsi se stessi, u francesi averaiassi quant'è à essa a lingua tercana capaci di purtà i "Lumières", i parsunaghji di Pascal Marchetti ci ramintaiani chè sempri dopu è ridopu, u Corsu, a lingua corsa, ùn era pà eddi cà "u pattua di i stazzi è di pastori" è chè "ùn lu parla nimu for di quand' ella vena a lattaghja" (...) "cusi u nostru francese hè più puru è lindu.".

   Ma ùn scurdemu micca, pocu fà sempri, i petizioni è u cuntrastu palisatu da certi genitori contr'à l' insignamentu di a lingua corsa à i so ziteddi in Aiacciu è Purticciu...Soga ùn erani micca tutti non-Corsi sèmplici residenti in Corsica ?

   Pà contu meiu pensu chi i minaccii è resistenzi "interni", più o menu cuscenti, più o menu vuluntarii, sò spessu menu palissati ma più tramintosi ni sò chè più perniciosi pà a sopravvivanza di u Corsu.

U puntu di vista di u Recteur Barat

le bilinguisme - recteur Barat 01 réduction

 

écouteurs 02 -bStemu à senta u Recteur Barat

 

Perdura a minaccia di a francisazioni

 

   À leghje è senta u Recteur Barat ci voli à custatà chi u scopu di l' insignamenti hè sempri beddu beddu d' infrancisà a Corsica è di fà modu chi i Corsi parlini francesi da zitteddu. À eddi, amparà a lingua corsa à a scola ùn sarà più cà " un enrichissement ". U Corsu ùn duve più essa a lingua materna ma calcosa cum'è una lingua estera di chi l' imparera " n' est nullement contradictoire avec la maîtrise du français ". Dunque, a lingua di i Corsi duve essa u francesi è micca u Corsu...! Parlà u Corsu ùn hè cà un "sapè"  benèficu è micca un "duveri" naturali, elementari è essenziali. I tempi ani cambiatu ma u vulè di a Francia firma u listessu.  Pari chi ci  hè sempri oghji pà u Corsu cum'è ci fù eri pà u Britonu quandu i  prefetti di i Côtes-du-Nord è di u Finistère scriviani: (1831) " [Il faut] par tous les moyens possibles, favoriser l'appauvrissement, la corruption du breton, jusqu'au point où, d'une commune à l'autre, on ne puisse pas s'entendre [...], car alors la nécessité de communication obligera le paysan d'apprendre le français. Il faut absolument détruire le langage breton.", partu u fattu chè, oghjedi, piddendu attu di a francisazioni di fatti si cuncedi generosamenti è ipòcritamenti à i Corsi u dirittu ristrintu di praticà a so lingua. Sottu à a màscara di un fintu bilinguismu piattassi sempri a "Terreur linguistique". Eppuru ci sò numerosi antri paesi ripubliicani  'nduva si parla ufficialmenti dui lingui senza duvè rinuncià à a so lingua materna...!

 

Emigrazioni è diglossia

 

   Eppò è sopra tuttu sfurtunamenti, troppu spessu, troppu longu tempu, si sò esiliati i Corsi, pà òbligu o di scelta, smentichendu o peghju nascondendu a so lingua in fondu di a so narpia. Tuttu cum'è i "chouans" ùn ani pussutu riteni i soi, i nosci cioccii o strisgi insulari ùn puderani mai impedi i  Corsi di andà à populà a "capitale" è divintà boni parigini  chi sò eddi dighjà troppu "cuntinentalizati". Allora, di còmudu, pà essa capitu da tutti (eccu cio chi ghjustu appuntu bramaia è brama sempri a Ripublica) si parla una lingua qui è un antra culà, eppoi à pocu à pocu si scurda l' antra è incrucassi una diglossia francu-corsu cunfinendu a lingua corsa à u statutu di lingua sicundaria è diciariu puru eiu scantendudda à u niveddu subalternu.

   Tandu u vichjettu corsu di  Don Petru de Mari ùn diciarà più :"U mo figliolu hè ghjuntu da Francia (...) U mo figliolu quant' ellu ne sà !", ma anch' eddu "Vous savez, il a bacc +5..."  et en recueillir honneurs et satisfaction dans la langue de Molière.. ! 

   Allora, si i Corsi ùn useni micca u Corsu à mez' à eddi si puderà infini u guvernu di a Francia dichjarà  "Le Corse est mort !".

 

Di l' usu di a lingua corsa.

 

   À la prima, si di fatti si brama a "rinàscita di a lingua nustrali" è li priga saluta, cunveni à, cum'è dici u Recteur Barat, ùn ni fà più solu un strumentu "à u serviziu di a Tarra", un cementu di cuesioni di i tòzzuli di u desideriu cumunu di u vulè affirmassi Corsi spaccatu è spapersi da i cunflitti è lotte d' interessi, di partiti è contra-partiti, di versu chi, cusi fendu di a lingua corsa una bandera ideolugica, parè moltu più nuce à a so pràtica chè prumovedda. Orbè, una lingua viva ùn essisti micca chi da l' usu chi si ni faci ogni ghjornu è, pà disgrazia, ùn si parla quasi più nimu u Corsu in carrughju...! Sarà dunque u Corsu divintatu anzituttu un veiculu puliticu rivendicativu di cuntrastu, altr'ètantu scudu è spada, è in stu casu avendu persu a so prima natura è funzioni mammaria, nutridori, educativa, suciali è vernaculari (è dunque identitaria) ?

 

A catena strappata.

 

   Ghjè cusi chi nant'à l' isula (o inaltrò) numerosi sò i Corsi, capi grisgii, nati Corsi, parlendu u Corsu, avendu fiddoli è puffiddoli chi "amparani" a noscia lingua in a scola, ùn li parlani micca u Corsu di a so zittellina, chi sia in casa soia o di fora, pà ritinutà bensi pà a paura di palisà, à tortu o à raghjoni, calchi sentimentu quasi scrianzatu prupiziu à turbà a neutralità di u galateghju.

   Ma à a so discàrica ci voli ramintassi chi sò eddi sempri trammanati da u riflessu cundiziunatu chi li fù impostu à colpi di mazzetta nant'à i diti da i maestri di a so ghjuventù. Da tandu, a catena naturali di a trasmissioni strappata, rottu u liami orali chi fù pà generazioni queddu di u làscitu, sarà dunque pà u criampulami corsu sempri "di natura" di parlà Corsu, di fà a soia una filagna, un lascìtu leghjitimu chi ùn li fù datu cum'è si duvè da patri à fiddoli, da i so anziani,da i so genitori, è chi oghji sarà trasmissa artificialmenti, à u peghju andà, cum'è un sustituu, da a scola, pà cumpensà una mancanza divintata patològica è chi tutti i medicini ùn puderani mai chè allegeri. Questa a scola, tali quali hè edda tandu, ùn sarà mai chè calchi "accuratezza palliativa" fin'à chi i Corsi riallaccini se stessi u filu di a rocca. Filastrocchi di a scola materna ùn si poni mai rimpiazzà u sughje datu da a Mamma. Sò sterilizzati è ùn cunteni più i germi, a sumenta di la vita. "O Ma, parlami Corsu", si, si, ma à la prima bisogna à ammaistrallu u pocu è parlallu sè stessu in casa soia, cù u so maritu è i so zitteddi è almenu fà mottu di fora cù i vicini Corsi in Corsu !

   Ma dighjà eri, è quessu hè un trampalu di più, numerosi erani i casi di i nosci anziani indè chi ùn si parlaia micca Corsu à mez'à i sposi di u fattu di i differenzi lucali, a lingua corsa variendu (anzituttu funeticamenti) quasi di una vaddi à l'antra è, à li volti, di un paesi à l'antru.

 

Bisognu è pussibilità

 

   Ma, ancu più empìricu, à mancanza di essa "naturali", sarà oghjedi u parlà-Corsu tuttu semplicementi "nicessariu" ? Cuncirnendu a cumunicazioni intra-essari hè manifestu chè no, u francese faci beddu beddu l' affari (è di prima quandu "l' imbuschi sò ind' a baretta". A lingua veicularia (u francese, bench'è spessu cunsiderata quant'è à essa a lingua di u pinzutami, ben intesu !) dapoi assai tempu t' hà piddu a suprana sopra a lingua vernacularia (u Corsu, a lingua di u pastori chi addittà i so capri "tè..tè..tè-chjè...tè..tè..tè-chjè..") è in certi carrughji di Aiacciu, pà un dettu, u "furesteru", u "strangeru", queddu chi veni d'inaltrò, queddu chi parlichjula una lingua chi, d'intrata ùn si capisci micca subitu o straziatamenti, a lingua di l'antru, hè spessu u tedescu, l'inglesi, forsi u talianu è...u Corsu ! Iè, i Corsi paisaneschi sò aspessu bilingui da a so addivatura ma ghjè tantu più còmudu di parlà a lingua chè tuttu lu mondu capisci.. è faci talmenti più incivilitu è rispettàbili !

   Cosa dì di u "bisognu" è ancu puru di "a pussibilità" di pruvà à sprimessi in Corsu in i gran magazzini impurtati da a nova cultura, a cultura di u prufittu, è in numerosi buttei citadini. A sapeti, ùn simu micca in Corsica ma in a Francia..! "Qual' hè quessu, dunde veni... chi paisanu ...!"

 

Parla cum'è tù sai...

 

   Torna una volta "in carrughju ùn si parla quasi più nimu u Corsu". Eccu qui, secondu mè, a prima è a maiora minaccia fatta à a lingua corsa è quessa l'inghjulia, quessu u colpu, quessa a ferita, forsi murtali, fatta à u Corsu, hè fatta da quali... da i Corsi se stessi chi ani fattu a scelta di un' antra lingua chè a soia è chi, cusi fendu, si rinigani sè stessi...!

   Bè o mali, ancu si li azardi di u distinu ani fattu chi ùn avemu micca avutu a diccia, u privilegiu, u rigalu, l'onori di essa veculati è annannati  da a miludia materna  è l' accentu  sciappattu è schjettu di a noscia lingua, a noscia sterpa, bè o mali, "à populu fattu", bisogna à amparà a parlatura di i nosci Babbi è anzituttu, fà ch' edda campa, essisti difatti, affirmendussi senza cumplessu, à palesu una à mez' à li antri ma à pari, parlendu inquà è indà, di cosa è d' antra, à mez' à noi, ogni volta chè pudemu, parlà pà pinsa Corsu, parlà pà essa Corsi tuttu simplicementi parchi simu Corsi ! U bisognu maio ùn hè micca di sapè a grammàtica corsa quant'è un libru è/o di scrive è impinnassi in un Corsu aggalabatu ma moltu più di parlà è ancu sempri "cum'è tù sai", svargugnati, parlà a lingua nustrali.

   In Corsica, à Corsi, u francesi ùn duvè essa cà un' antra lingua, furestera, una lingua cuntinentali ch' eddi capiscini è parlani, allora tandu sarani difatti bilingui.

   Averiami scurdatu i nosci pruverbi ? "Paesi duve vai, usa cum'è tu trovi è parla cum'è sai" ma "Mischinu quellu riniga u sò sangue".

 

A lingua di a spartera ...

 

   Nemenu, pà falli ghjustizia, ci voli à ricunnosci chi, à certi, ùn si tratta manc'appena di un rinnegu ma di calcosa di l' oridini di "l' intimità" è spessu hè u casu pà i nosci anziani. Ùn parlani u Corsu ch'è quandu si sentini in fiducia, ch'è cùn aghjenti ch' eddi cunnoscini o ricunnoscini quant'è à essa di i soii è di chi si sapeni capiti. Allora u Corsu divinta a lingua di u famigliaru (in mancanza di essa a lingua di u famigliali...), a lingua di l' amicizia, di a spartera, di a sulidarità, di a cursitudina ricunnuscita è scumpartuta cum'è cumpagni rompani trà eddi u listessu pani, a lingua di a cumunità è di a cumunioni. Tandu hè, in quant'è à mè, un gran omaghju fattu à l'antru è u segnu di u cori sempri palpitanti di una Corsica viventi.Ghjè quessa a lingua chi mi piaceria di sempri senta in Corsica, in ogni locu, a lingua di una fratria à marità di i so differenzi, sulidaria in a so diversità ma una in a so differenza (averiu puru l' ardi di dì cùn Jacques Derrida "sa différance").

   Saria dunque divintatu una utopia anticogna di calchi povaru "has been" smudatu è scuncertatu da a vita muderna, solu un desideriu imputenti, o, à l' inveci, ùn saria què a sola via pussibili afinch'è u Corsu si rimessi è ripiglii da veru pichju è ritrovi tutti i so forzi tutta a so ànima di tempi fà ?

 

o di u righjettu ?

 

   Ma, pà disgrazia, à l' incuntrariu, sviamentu di u spìritu di sulidarità chi fù spessu l' onori è a forza di i populi poveri, u Corsu pari fà l' oghjettu di un' antra minaccia, più insidiosa è di chi si duvè guardassi è prutèghjessi, chi ùn hè micca senza calchi rapportu cùn a parti puliticu-ideologica chi, à li volti, si hà vulsutu dalli è chi mintuaia u Recteur Barat. Parlà Corsu divinta allora un modu di sprimessi chi imparintassi, di una certa manera, à u "clanismu" spessu ghjattasottu in Corsica (è inaltrò) 'nduva ci sò sempri "les uns et les autres", u prò è u contru, i bianchi è i neri, i boni è i flacchini, l' amichi è i nimichi. Tandu, "si riserva" l' usu di a lingua corsa solu cùn queddi chi sò riconnuciuti quant'è à essa di a listessa "famiglia" è sarani cacciati fora di a cunversazioni quiddi chi ùn sò d' accusentu, chi vi parini alzà l' asta di un' antra bandera, o senz' antru, chi ùn sò di sti lochi. Allora, svargugnosu, si interrompi, si taglia à l' accorta a discussioni è li vulta i spaddi.

   Segragaziunismu sociu-ideologicu chi indittà una mente strinta  o un ostracismu sociu-culturali primariu tantu aluntanatu di a tradizioni seculari d' accuglianza chi, bench'è l' omu corsu da sempri fù un omu "riservatu" tinendussi da cantu pà pricauzioni, fù l' onori, a fierezza, a virtù maiora è famosa di a mente di stu populu. Quessu righjettu di l'' antru mi faci pinsà à a cundotta è i sentimenti spessu palisati da l' europeani di u Nordu contru quiddi di u Suddu, o simplecimenti, in a Francia, à u cuntegnu sdignosu è sprizzanti piddatu quandu si presentani davant'à eddi quiddi chi (in i rughjoni di l' Este di a Francia) si chjamaiani di i tempi i "camp-volants", quiddi chi viniani di ùn si sà dunde, andacciani circandaghjanendu calchi impiegu, "sigantini" d' antri tempi in Corsica, "manouches" oghjedi sempri à l' arretta nant'à u cuntinenti o, tuttu simplicementi, ghjunghjuticci ind'è noi.

   Sarà dunque a lingua corsa divintata riservata è ridutta à un discorsu di a ribeddioni, di a non-spartera è di u righjettu ? Ghje altretantu, secund' à mè stu aspettu di l'insignamentu è di a praticà di a lingua corsa chi t' hà stimmatizzatu u Recteur Barat vulendu un Corsu d'"integrazioni", una lingua corsa, un Corsu autènticamenti Corsu.

 

Sarà u vechju Corsu mortu ?

 

   Ossinnò tandu, quessa ditta, ùn duvemu micca tuttu simplicementi cunsenti à custatà chi u Corsu anzianu hè mortu ?  Mancu pà ombra chi a lingua corsa ùn sia più.  Numerosi sò quiddi chi pruvani di rendelli vita ma parchi edda sia divintata un' antra, se stessa ma differenti. " E lege di a storia" dicia u sapientoni di  Pascal  Marchetti, eò diceraghju qui  " i leghji di l' evuluzioni ". U  Corsu d' arimani t' hà cambiatu cù u mondu è dunque a so lingua t' hà anch' edda cambiatu, micca in a so furmulazioni, a so sintassa, a so parlatura ma in a so funzioni. Lingua, strumentu di cumunicazioni, di a spartera, di a cumunioni, di u plurali ùn saria dunque divintatu solu cà a lingua di u singulari in tutti i significati di a parodda ( particulari / ùnicu / assignalatu ), di l' intimità, di u parsunali, u riservatu, u cunservatu ? Ùn saria edda  divintata cà l' ultimu rifugiu, ricòveru di un se-stessu, di una identità, di una cursitudina chi andà à perdessi in a mudernità è t' hà l' affannu è contr'à chi, tirendu l' ultimi strèpiti, sfurzassi di ribeddassi è difendessi.

   Ma, tandu, sarà stu novu Corsu, intruversatu è tintu, sempri corsu ? O ùn saria più eddu chè calchi mimuriali in l' onori di i nosci anziani  scurdati da ripa inghjò è, à li volti talmenti ancu più à ni pienghje, calchi baddu o cantu folcloricu distinatu à sazià à stondi persi una mancanza esistenziali ? Sarà edda, a lingua corsa, sempri "u modu di sprimessi  tali quali chi sò"  o ùn sarà più edda chè "u suspiru di quali chi averiu vulsutu essa" ?

   Pensu eiu chi quessa dipendi di ognunu di noi è chi a maiora minaccia pisendu nant'à l' avvena di a lingua corsa (è in cunsequenza nant'à a pràtica di u bilinguismu in Corsica) si trova in u sensu, u sennu è a funzioni chi ognunu dà à u so usu di u Corsu (u rapportu Sa / Sé di i linguisti) è chi anzituttu saria chi a lingua corsa ùn divinti sempri di più cà una lingua sicundaria (ghjè dighjà spessu u casu) parlata quasi cotu cotu è senza bisognu suciali. Da tandu divintaria inevitabilmenti accessoria si non indarna è affuariassi prestamenti. Ma oghjedi ripidda edda fiatu è spergu chi saremu sempri più numerosi à fadda campà. 

   A la prima "siamu Corsi" è dunqua "parlemu Corsu" 

   Quantunqua, evviva u Corsu novu !

 

P.S.:   Scuseti a grammàtica è l' ortografu chi, in quant'à mè, ùn sò mlcca andatu à i scoli pà amparà à essa (è scrive) Corsu.

 

 Voir l'ensemble de la discussion

 

Pour participer

ouvrir ci-dessous

Présentation du sujet

Ouvrir l' espace de discussion  

et

ajouter votre intervention

à la suite

Publié dans - Chjachjeri - FORUM

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article